07.03.2019

Care sunt avantajele si dezavantajele in a lucra de acasa?

Multi dintre noi ne dorim sa avem un job care sa ne permita sa lucram de acasa. Multe companii au adoptat acest stil, si periodic ofera angajatilor sai aceasta posibilitate. Alte persoane au jobul cu program full de acasa. Poate parea ideal pentru majoritatea dintre noi, insa un astfel de job are si cateva dezavantaje. 

Avantaje : 

  1. Nu trebuie sa te deplasezi pana la locul de munca. Astfel poti elimina si costurile cu transportul si timpul pierdut pe drum. Si parca cand afara ploua torential, ai face orice numai sa nu iesi din casa, nu-i asa? 
  2. Iti organizezi ziua cum vrei. Mai ales daca ai si un pitic cu care trebuie sa mai imparti timpul, tipul acesta de lucru se poate deveni foarte util. Pe langa faptul, daca te duci la birou esti obligat sa petreci acolo un numar de ore si abia apoi sa te ocupi si de treburile gospodaresti. Daca lucrezi de acasa, te poti organiza cum vrei tu – important este sa fii productiv si sa iti duci taskurile la bun sfarsit. 
  3. Poti lucra de unde vrei, nu doar de acasa. Acum ca a venit primavara, parca vrei sa te bucuri mai mult de vremea calda. Ce poate fi mai placut sa lucrezi din parc sau de la cafeneaua ta preferata? 
  4. Esti mai putin stresat. Esti mult mai linistit cand lucrezi de acasa, nu iti mai pasa de colegii barfitori si rautaciosi. 
Dezavantaje : 

  1. Lipsa socializarii. Pe termen lung, lucrul de acasa nu ajuta prea mult la pastrarea unei vieti sociale active. Pe langa facebook, ai nevoie sa mai schimbi o parere, doua cu un coleg – fie despre proiect, fie despre cea mai noua barfa. 
  2. Esti platit la rezultat. Asta inseamna ca daca nu muncesti, nu esti platit. Deseori, la job esti platit pentru simpla ta prezenta. 
  3. Nu te organizezi bine. Este foarte usor sa fii distras acasa de factori disturbatori – cazi prada televizorului, unui somn de dupa-masa, parca ti-ai gati si ceva si asa, incet, incet trece timpul si la sfarsitul zilei realizezi ca nu ai lucrat nimic. 
  4. Comunicarea incompleta. Este foarte usor sa comunici cu cei de la birou datorita programelor speciale, insa un email nu te ajuta sa transmiti toate detaliile privitoare la proiect. 



Distribuie articol:

07.11.2018

Transfer Auto Otopeni

BestTransfer.ro este reprezentata de o echipa tanara, dinamica si cu initiativa, ce a realizat ca pentru a obtine succesul trebuia sa obtina mai intai satisfactia clientului. 

Ce inseamna mai exact transferul auto? Acest domeniu este relativ nou pe piata romaneasca, insa in ultimii ani a cunoscut o crestere spectaculoasa. Serviciul de transfer aeroport presupune inchiriere unei masini cu sofer, astfel incat calatoria sa fie mult mai confortabila si relaxanta. De ce? Pentru ca se detaseaza pur si simplu de trafic si de responsabilitatea conducerii unei masini. Ce fel de persoane apeleaza la acest serviciu? De regula, oamenii de afaceri ce sunt pe graba si au nevoie de transport auto sigur, persoanele ce calatoresc si nu cunosc orasul foarte bine sau cei ce calatoresc cu avionul. Aeroporturile sunt pozitionate in afara orasului, astfel ca apelarea la un astfel de serviciu sigur, prompt, rapid si la un tarif competitive este la indemana. 

Tocmai de aceea, din ce in ce mai multe persoane ce ajung in aeroportul international Henri Coanda, au nevoie de un astfel de serviciu. Serviciul de transfer aeroport este utilizat de persoanele ce au nevoie de transport si ce isi doresc sa-l planifice din timp, nu sa caute un taxi in ultim moment. 

BestTransfer.ro va ofera cateva alternative : transferul clasic (pentru o persoana intr-un autoturism de 4 locuri sau intr-un van de 9 locuri), transferul privat (inchirierea unui autoturism doar pentru dumneavoastra) si transfer business lux (inchirierea unei masini cu dotari lux, in regim privat). 

Astfel, atunci cand va planificati transportul auto de la / la aeroportul Otopeni si nu stiti pentru ce furnizor sa optati, trebuia sa luati in calcul faptul ca BestTransfer.ro se bazeaza pe urmatoarele principii:

  • Siguranta - autoturisme sigure conduse de soferi profesionali si cu experienta. 
  • Promptitudine - intotdeauna cu ajutorul echipei vei pleca si vei ajunge in timpul stabilit. 
  • Confort - autoturisme moderne, dotate cu facilitatile necesare confortului tau 
  • Tarife accesibile 
  • Suport clienti 24h din 24 h - daca inca ai nelamuriri si nu esti hotarat in a opta pentru un astfel de serviciu ne poti contacta online pe platforma noastra www.besttransfer.ro sau telefonic. 
Suntem constienti de faptul ca incadrarea in timpul stabilit este esentiala in satisfactia clientului nostru,in mod special cand asiguram un transport auto catre aeroport, de aceea personalul, soferii au o experienta vasta, ce efectueaza zilnic zeci de transferuri auto si cunosc foarte bine traficul si timpul de tranzitare din Bucuresti. Soferii insa primesc un numar limitat de transferuri auto, deoarece ne dorim sa experienta oferita sa fie una placuta si sa se desfasoare in conditii de siguranta. 

Echipa BestTransfer.ro va este la dispozitia 24h din 24h, asadar indiferent de ora aterizarii pe aeroportul Otopeni puteti apela cu incredere la serviciile noastra de transport in baza unei programari in prealabil.
Distribuie articol:

11.02.2017

Cateva motive pentru care te simti mereu oboist

Cateva motive pentru care te simti mereu oboist
Ti se intampla sa te simti mereu obosit, fara vlaga desi o seara sau doua ai reusit sa dormi ceva mai mult? Organismul nostru are nevoie de mai mult decat de 8 ore de somn.

Oboseala cronica o intalnim atunci cand dimineata te trezesti la fel de obosit ca si seara trecuta, este neproductiv, nu ai energie pentru a duce la bun sfarsit si cele ma banale sarcini.

Iata cateva cauze:

1. Sari peste mic dejun. Auzim peste tot ca este cea mai importanta masa a zilei si totusi nu luam in seama. Un mic dejun sanatos iti poate asigura energia necesara unei zile incarcate. Poti incerca sa mananci un bol mare de multicereale integrale cu fructe ( capsuni de exemplu) si lapte mai putin gras, sau o omleta cu salata de fructe proaspete si lapte degresat.

2. Deshidratare. Apa, apa si apa.Incearca sa faci un efort zilnic, sa bei mai multa apa fiind esentiala pentru organism. Deshidratarea duce la reducerea volumului sangvin, respective ingrosarea sangelui. Astfel inima pompeaza cu greutatea ducand la sabotarea energiei.

3. Mananci junk food. Astfel de preparate sunt pline de zaharuri si carbohidrati, ce iti ofera pe moment energie. Pe moment! Caci dupa aceea vei avea o senzatie de oboseala. De aceea se recomanda atat de mult o alimentatie sanatoasa bazata pe multe fructe si legume.

4. Prea mult stres. Daca esti si perfectionist, lucrezi mai mult decat ceilalti, nu stii sa spui nu, ai din ce in ce mai multe sarcini..toate acestea vor avea ceva de spus asupra sanatatii tale.

5. Deficitul de fier ce poate duce la anemii, respective stari de oboseala, slabiciune, stari de ameteala si greutate in a te concentra. Incearca sa consume fasole verde, mazare, tarate, fulgi de ovaz, paine integral de grau, seminte de floarea soarelui.

6. Stai pe telefon, laptop si televizor inainte sa adormi. Este sufficient cat timp petreci pe parcusul zilei in fata calculatorului, incearca seara sa eviti astfel de dispozitive. Expertii sustin ca ar fi benefic sa le folosim cu maxim 2 ore inainte de culcare.

Pe scurt, o alimentatie sanatoasa, hidratarea, sportul si indepartarea pe cat posibil de tehnologie iti vor imbunatati starea fizica si psihica.

Distribuie articol:

01.02.2016

5 Tipuri de Unelte care te vor ajuta să faci Economii

5 tipuri de unelte care te vor ajuta să faci economii
N-a fost niciodată un timp mai bun ca acum în care să faci economii. Trăim în era tehnologiei, moment în care lucrurile nu-s menite să fie mai rapide și mai ușoare, ci mai ieftine.

Pentru antreprenorii care sunt vizionari, a economisi bani poate fi o prioritate. Uite 4 unelte care te vor ajuta să faci economii.


1. Sistemele de plată mobile

Evoluând de la zilele bune care au trecut, sistemele de plată mobile au devenit de încredere pentru afacerile la început de drum. Da, poți găsi o astfel de tehnologie în locuri precum magazine de colț de bloc sau chiar lanțuri de restaurante.

2. Cloud-based groupware

Dacă îți dorești să fii focusat pe companii și zona de afaceri, ai putea găsi o astfel de platformă care să-ți răspundă nevoilor tale de business. Astfel de platforme facilitează munca în echipă și te ajută să manageruiești totul într-un mare fel. Îți recomandăm zoho.com.

3. Uneltele creatoare de website-uri

Dacă doar ce ai început o afacere și nu-ți permite bugetul să apelezi la o agenție de publicitate care să îți facă website-ul, atunci o astfel de unealtă va fi pe placul tău. Multe din ele sunt gratuite și ai acces la crearea unui site decent, unde să-ți poți prezenta produsele.

4. Strângerea de fonduri

Poate consideri că e un lucru amator sau cine știe cum, însă foarte multă lume folosește strângerea de fonduri pentru a-și atinge anumite obiective și pentru a primi fondurile necesare în scopul continuării muncii.

O astfel de unealtă precum Fundable sau Kickstarter este tot ce ai nevoie pentru a atrage fondurile necesare progresului afacerii tale.

5. Linux și tot ce este Open Source

Aceste două extraordinare resurse au fost în stare să ofere nenumărate oportunități afacerilor din ultimii ani. Cele două unelte au dovedit că se pot face mult mai multe cu o interfață decât cu un buton și au reușit să schimbe perspective și convingeri. Linux este unealta ideală pentru aceia care doresc să se provoace.
Distribuie articol:

17.01.2016

3 Metode prin care să-ți Promovezi Eficient Blogul

3 metode prin care să-ți promovezi eficient blogul
A avea blogul al tău și a nu-l promova, este precum ți-ai cumpăra o mașină nou nouță și ai lăsa-o în garaj: foarte puțini oameni o vor vedea.

Multă lume încă consideră ( probabil ) că este necesar doar să ai un website pentru a avea succes cu afacerea pe care doar ce au pornit-o, idee care este total greșită. Cea mai mare problemă cu această modalitate de gândire este că blogul trebuie să fie găsit, înainte de a putea fi folosit. Și totodată trebuie să fie structurat pentru a vinde, ca să poată clientul să cumpere.

1. Optimizare

Pentru a te asigura că blogul afacerii tale este pregătit pentru a vinde, fă o analiză detaliată a acestuia. 

Această analiză constă în revizuirea fiecărei pagini în parte până când este în conformitate cu cerințele motoarelor de căutare, de la navigarea din partea de sus a paginii, până la structura blogului și cuvintele cheie folosite.

2. Publicitate Pay-per-Click

Există foarte multe păreri când vine vorba de pay-per-click, însă aceasta este o metodă foarte bună pentru a maximiza rezultatele căutării în cadrul motoarelor de căutare care duc către afacerea. 

Popularitatea blogului afacerii tale pentru motoarele de căutare este foarte vitală, această popularitate ajutând și la creșterea autorității website-ului.

3. Structura link-urilor și a strategiei

Link-urile din și către site-ul tău pot produce o creștere explozivă pentru caracteristicile căutării. Un dezvoltator de link-uri specializat în așa ceva poate dezvolta o strategie ce are ca efect creșterea vizibilității blogului afacerii tale în acele pârghii în care este mai greu de ajuns.

Bine de stiut: Niciodată să nu pui link-uri, pe pagina principală a blogului tău, care să trimită utilizatorul către un site extern. Nu îți dorești să fie redirecționați, imediat ce au ajuns acolo. Vrei ca aceștia să rămână cât mai mult timp alături de tine.

Distribuie articol:

14.12.2015

Alege-ți brandul personal. Nu-l lăsa să te aleagă el!

Alege-ți brandul personal. Nu-l lăsa să te aleagă el!
Din momentul în care alegem să facem un lucru, alegem totodată să ne creăm brandul personal și să înaintăm cu el. Însă oare, acel lucru pe care alegem să-l facem este lucrul potrivit? Oare ne dezvoltăm brandul personal cum trebuie?

Fiecare alegere pe care o facem trebuie făcută pe baza pasiunilor noastre. Să presupunem că îți place să pictezi, însă în loc să alegi să îți iei un job care presupune să creezi, tu alegi un job de agent vânzări.

Și te duci într-un MLM și începi să vinzi. Și tot vinzi, și îți dezvolți echipa ta de vânzări, și ajungi să fii cunoscut la nivel local, național, sau poate chiar internațional ca fiind un om foarte bun de vânzări. Pentru simplul fapt că ai muncit mult, nu pentru faptul că ți-ar plăcea să faci vânzări în vrun fel.
Și chiar dacă a început să-ți placă, tot nu este același lucru cu pictura. Ție încă-ți stă gândul la pictură și, de fiecare dată când pictezi, te simți extraordinar.

Ei bine, din momentul în care lumea știe că ești vânzător, atunci ai face bine să rămâi așa, pentru că dacă vreodată vei dori să te întorci către pictură, va trebui să muncești la fel de mult ca în cazul vânzărilor pentru a ajunge la fel de cunoscut, poate chiar mai mult.

Brandul personal este tot ceea ce știu ceilalți despre tine, indiferent că este ceva negativ sau pozitiv, indiferent că ție îți place sau nu. Și din momentul în care brandul personal te-a ales, îți va fi foarte greu atât să revii la pasiunea ta, cât și să continui pe drumul pe care nu l-ai ales.

Iar cel mai bun lucru pe care-l poți face este să muncești în paralel, atât pentru jobul pe care îl ai, cât și pentru pasiunea ta, și să încerci să le dezvolți concomitent.
Distribuie articol:
Scroll To Top